Programul de studii Business și Administrare (învățământ dual) este destinat formării specialiştilor pentru activităţi ce se referă la management, inițierea și administrarea cu succes a afacerilor, precum şi conducerii diferitor subdiviziuni ale organizaţiilor.
Programul de studii BUSINESS ȘI ADMINISTRARE (învățământ dual) oferă oportunitatea de a îmbina pregătirea teoretică, organizată în ASEM, cu pregătirea practică (40%) desfășurată în companiile din țară. Studenții vor avea posibilitatea să dezvolte abilitățile profesionale în diferite departamente ale companiilor și să decidă în ce domeniu doresc să se specializeze.
Modelul de studii duale este originar din Germania, fiind popular în rândul studenților, deoarece le oferă o diplomă universitară, precum și experiențe practice. În plus, studenții primesc o remunerare lunară pe toată durata studiilor lor duale.
La nivel de unitate economică specialistul din domeniul Business şi Administrare este cel care trebuie să asigure buna desfăşurare a tuturor activităţilor: planificarea activităţii economice; formarea şi perfecţionarea structurii organizatorice a firmei, asigurarea cu resurse economice, producerea/prestarea serviciilor; vânzările; gestiunea resurselor, funcționarea eficace a sistemelor informațional și decizional; controlul realizării obiectivelor organizaționale, crearea unui climat organizațional pozitiv, constituirea unei echipe productive.
În același timp, absolvenţii programului de studii „Business şi Administrare” sunt potenţialii antreprenori care vor crea locuri de muncă şi noi perspective în progresul socio-economic al țării. În acest sens ei vor fi instruiți în identificarea și valorificarea ideilor de afaceri, propagarea și stimularea spiritului întreprinzător.
Absolvenții programului se pot angaja în entități economice şi organizaţii din diverse ramuri ale economiei naţionale și sunt pregătiţi pentru a ocupa posturi cu funcții manageriale atât la nivel de agenţi economici, cu diferite forme de proprietate (de stat, privată sau mixtă), cât şi la nivel naţional.
Absolvenții își pot continua studiile la ciclul II de studii superioare – Masterat.
ASEM este unioca instituție superioară din țară, în care vă recomand să studiați, dacă doriți să vă lansați în afaceri. Pe lângă orele de curs, există multe oportunități de dezvoltare în Senatul Studențesc, Incubatorul de Afaceri al ASEM, AIESEC, ș.a. – de care puteți beneficia. Consider că, în R. Moldova, există tot potențialul și resursele necesare pentru a reuși în ceea ce ne propunem, dar este important să fim întotdeauna proactivi și să visăm măreț!