Programul de studii

Econometrie și Statistică Economică

Programul de studii „Econometrie și Statistică Economică” este destinat formării specialiștilor capabili să explice și să prognozeze procese, fenomene și tendințe economice prin intermediul datelor statistice, procesul didactic fiind focusat pe dezvoltarea abilităților în domeniul economiei, statisticii, calculelor actuariale și tehnologiilor informaționale.

La finalizarea studiilor absolvenții sunt capabili să interpreteze datele cu referire la activitatea companiilor, a piețelor și a economiei naționale, în întregime, să explice și să anticipeze procese economice utilizând instrumentarului matematic, să elaboreze modele econometrice pentru soluționarea problemelor economice.

Aflându-se la interferența dintre economie, matematică și statistică, programul este orientat pe dezvoltarea competențelor analitice și de cercetare, care sunt solicitate tot mai mult de economia reală;

Programul este o noutate pe piața educațională din țară, oferta ASEM fiind un răspuns la solicitările instituțiilor publice și a companiilor mari, care sunt în căutare de specialiști în domeniu;

Pe durata programului, studenții sunt implicați în elaborarea proiectelor pentru economia reală, gestionate de către cadrele didactice și/sau companiile specializate în domeniu.

Pe durata studiilor în ASEM, studenții pot beneficia de programe de mobilitate academică în universități de peste hotare.

Continuarea studiilor în domeniu este asigurată de programul de masterat Actuariat și riscul în afaceri la Școala de Excelență în Economie și Business ASEM.

CALIFICAREA OBȚINUTĂ

Licenţiat în ştiinţe economice

LIMBA DE INSTRUIRE

Română, Rusă, Engleză

PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT, FORMA ȘI DURATA STUDIILOR

Social Info

De ce să alegi Econometrie și Statistică Economică?

  • Programul este o noutate pe piața educațională din țară, drept răspuns la solicitările instituțiilor publice și ale companiilor mari.
  • Aflându-se la interferența dintre economie, matematică și statistică, programul este focalizat pe dezvoltarea competențelor analitice și de cercetare, care sunt solicitate tot mai mult de economia reală.
  • Studenții sunt implicați în elaborarea proiectelor pentru economia reală, gestionate de către cadrele didactice și/sau companiile specializate în domeniu;
  • Studenții pot beneficia de programe de mobilitate academică în universități de peste hotare.
  • Continuarea studiilor este asigurată de programele de masterat: Actuariat și riscul în afaceri, Statistică și actuariat in economie și business.

Posibilități de angajare

  • consultant/specialist/ expert în statistică
  • economist
  • economist consultant
  • profesor statistică
  • actuar etc.

Studiile la această specialitate mi-au oferit posibilitatea să devin un profesionist în domeniu. Am activat și ca profesor de Statistică și Econometrie, și ca expert economic, consultant național pentru organizații internaționale, iar de doi ani dețin o companie specializată în culegerea și analiza datelor. Recomand cu încredere tinerilor să aplice la această specialitate.

 

Mihai BOLOGAN
Dr. în economie, director executiv „Date Inteligente” SRL
absolvent 2005